- 0 - 2.500 (kg)
- 0 - 115 (mm)
- 0 - 1.600 (mm)
Selectoare de comenzi N20 B, N20-N25, N20-N25 HP
Multitalent flexibil
Selectare eficientă și sigură pentru o gamă largă de cerințe
Selectoarele de comenzi la înălțimi joase N20 B, N20 - 25 și N20 - 25 HP, de la Linde Material Handling, asigură un proces de selectare foarte eficient și sigur, datorită arhitecturii unice a echipamentului, cu bateria amplasată între platforma operatorului și furci: cu o lungime maximă a furcii de 2.400 mm, se pot transporta diferite tipuri de încărcături de până la 2.500 kg. Poziția platformei operatorului îi oferă întotdeauna acestuia o vizibilitate optimă asupra mediului de depozitare, în timpul rulării. Cu ajutorul motorului trifazat de 3 kW, selectoarele de comenzi accelerează până la 14 km/h, în funcție de tipul echipamentului, pentru a permite transportul rapid, chiar și pe distanțe lungi. Operatorul manevrează ușor echipamentul înainte și înapoi, cu ajutorul volanului intuitiv Linde. Raza mică de viraj asigură o manevrare mai ușoară pe culoarele foarte înguste. Platforma de operare dotată cu suspensii compensează vibrațiile și șocurile, asigurând un ciclu de selectare fără stres.
Caracteristici
Siguranță
Poziționarea platformei în fața bateriei asigură operatorului o vizibilitate bună asupra împrejurimilor, în timpul deplasării, și permite acestuia să reacționeaze din timp, în cazul unor situații periculoase. Farurile cu LED și sistemul opțional Linde BlueSpot™ din fața echipamentului asigură o protecție suplimentară în zona de depozitare, prin semnalizarea optică a echipamentului. Trei sisteme separate de frânare reduc viteza în funcție de mediu și de sarcină: Frâna de serviciu electromagnetică este cuplată la întrerupătorul om-mort și la întrerupătorul de urgență. O frână asistată hidraulic crește performanța de frânare proporțional cu greutatea încărcăturii. În plus, echipamentul reglează automat viteza proporțional cu unghiul de înclinare al volanului. O bară de protecție robustă, din oțel, amplasată în partea frontală a selectorului de comenzi asigură o mai bună protecție a cadrului echipamentului și a platformei operatorului.
- Trei sisteme de frânare
- Bară de protecție robustă din oțel
- Reglarea automată a vitezei în curbe
- Faruri cu LED și Linde BlueSpot™
Ergonomie
Platforma operatorului poate fi adaptată la nevoile acestuia: operatorul poate urca și coborî rapid cu ajutorul treptelor joase, de pe ambele părți ale echipamentului. În mod opțional, atât volanul Linde, cât și spătarul scaunului pot fi reglate pe înălțime și permit o poziție de conducere confortabilă și prietenoasă cu spatele. Platforma operatorului este dotată cu suspensii pentru a compensa vibrațiile și șocurile în timpul conducerii (cu excepția N20 B). La deplasarea în marșarier, un mâner suplimentar amplasat în spatele spătarului scaunului oferă suport suplimentar. Toate marginile platformei operatorului sunt rotunjite și multiplele opțiuni de depozitare și compartimente oferă spațiu pentru echipamente și obiecte personale.
- Treaptă de acces joasă
- Trepte de acces largi, pe ambele părți
- Volanul și spătarul scaunului reglabile pe înălțime
- Platformă cu suspensii
Manipulare
Selectoarele de comenzi la înălțimi joase, de la Linde Material Handling, accelerează fluxul total de materiale: cu motorul trifazat de 3 kW, viteza maximă de până la 14 km/h este atinsă rapid, astfel încât distanțele mai lungi pot fi acoperite imediat în zona de depozitare. Operatorul poate opera volanul intuitiv Linde cu o singură mână și poate atinge cu ușurință toate comenzile de operare, inclusiv claxonul. Funcțiile respective ale volanului sunt indicate prin simboluri clare. Folosind modul de operare pietonal, operatorul deplasează echipamentul înainte și înapoi, într-un mod confortabil, pe distanțe scurte, fără a fi nevoie să urce mereu în acesta. Servodirecția electrică asigură stabilitate suplimentară. Datorită bateriei Li-Ion disponibile opțional, operatorul poate utiliza pauzele pentru a-și încărca echipamentul. Un indicator multifuncțional informează operatorul despre starea actuală de încărcare a selectorului de comenzi (cu excepția modelului N20 B). Funcția inițială de ridicare permite transportul peste rampe și denivelări.
- Motor puternic trifazat de 3 kW până la 14 km/h
- Mod de operare pietonal
- Indicator multifuncțional panoramic (cu excepția N20 B)
- Funcția de ridicare inițială
- Simboluri clare pe volan
Service
Selectoarele de comenzi N20 B, N20 - 25 și N20 - 25 HP necesită eforturi foarte reduse de întreținere: echipamentul are nevoie de o verificare de service abia după 1.000 de ore de funcționare. Tehnologia trifazică nu necesită întreținere și nu este necesar să reajustați frânele. Tehnicianul de service poate ajunge cu ușurință la toate componentele de service, după scoaterea unui panou de service și a capacului motorului. Acesta poate citi parametrii esențiali ai echipamentului, folosind un laptop, cu ajutorul unei conexiuni la magistrala CAN. În acest mod, informațiile și problemele echipamentului pot fi diagnosticate rapid și remediate, dacă este necesar. Bara de protecție robustă, frontală, din oțel turnat protejează platforma operatorului și reduce daunele, în caz de coliziune.
- 1.000 de ore de funcționare, fără verificare de service
- Tehnologie trifazică care nu necesită întreținere
- Fără reglarea frânelor
- Acces liber la toate componentele importante
- Conexiune la magistrala CAN pentru citirea datelor echipamentului
- Bară de protecție robustă din oțel
Videoclipuri și imagini
Date tehnice
Model | Load capacity/Load | Lift | Travel speed, with/without load | Turning radius | Battery voltage/rated capacity (5h) |
---|---|---|---|---|---|
N20 | 2,0 (t) | 115 (mm) | 10 / 12 km/h | 2250 / 2320 (mm) | 24 / 375 (V)/(Ah) o. kWh |
N20 B | 2,0 (t) | 115 (mm) | 10 / 12 km/h | 2250 / 2320 (mm) | 24 / 375 (V)/(Ah) o. kWh |
N20 HP | 2,0 (t) | 115 (mm) | 12 / 14 km/h | 2250 / 2320 (mm) | 24 / 375 (V)/(Ah) o. kWh |
N25 | 2,5 (t) | 115 (mm) | 10 / 12 km/h | 3110 / 3180 (mm) | 24 / 375 (V)/(Ah) o. kWh |
N25 HP | 2,5 (t) | 115 (mm) | 12 / 14 km/h | 3110 / 3180 (mm) | 24 / 375 (V)/(Ah) o. kWh |
Dotări opționale
-
Opțiunea semiautomată
-
Managementul flotei
-
Faruri frontale LED
-
Placă portantă
-
Linde BlueSpot™:
-
Tehnologie Li-Ion
-
Butoane de acționare a modului pietonal
-
Schimbarea prin lateral a bateriei
-
Bară de protecție
-
Monitorizarea accidentelor
-
Controlul accesului
Opțiunea semiautomată
Cele două moduri de conducere semiautomată (SA) scurtează distanțele de mers pe jos și reduc necesitatea constantă de a urca și coborî din utilaj, deoarece selectorul de comenzi îl urmărește automat pe operator sau se deplasează înainte. Acest lucru crește semnificativ eficiența selectării orizontale a comenzilor.
Managementul flotei
Cu soluția de management al flotei Linde connect, este posibil, printre altele, să se analizeze utilizarea întregii flote de echipamente, pentru a optimiza apoi service-ul sau utilizarea flotei respective.
Faruri frontale LED
Farul principal cu LED este situat pe partea din față și are o luminozitate puternică. Este impermeabil și rezistent la praf.
Placă portantă
Protecția suplimentară pentru operator și încărcătură este asigurată de placa portantă, care poate fi reglată în funcție de înălțimea sarcinii.
Linde BlueSpot™:
Sistemul de avertizare în timpul deplasării, Linde BlueSpot™, crește siguranța pe durata operării, deoarece spotul LED face utilajul vizibil, fără zgomot.
Tehnologie Li-Ion
Cu inovativele baterii Li-Ion de la Linde, se pot încărca echipamentele într-un timp mult mai scurt și parțial, în timpul utilizării.
Butoane de acționare a modului pietonal
Există butoane lângă catargul de ridicare, pe ambele părți ale echipamentului. Operatorul le utilizează pentru a acționa selectorul de comenzi din exterior, putând în același timp să se deplaseze alături de acesta.
Schimbarea prin lateral a bateriei
Scoaterea prin lateral a bateriei cu ajutorul rolelor, permite o înlocuire rapidă, în special pentru utilizarea în mai multe ture de lucru.
Bară de protecție
Bara de protecție reduce vibrațiile în caz de coliziune și protejează astfel operatorul, echipamentul și, de asemenea, infrastructura, cum ar fi rafturile.
Monitorizarea accidentelor
Indiferent dacă apar erori de conducere, denivelări în pardoseală sau o utilizare necorespunzătoare a echipamentului - un senzor de șocuri înregistrează vibrațiile. Evaluarea datelor prin intermediul software-ului de gestionare a flotei oferă informații despre cauza pagubelor și accidentelor.
Controlul accesului
Controlul accesului prin intermediul sistemului de gestionare a flotei connect asigură utilizarea echipamentelor numai de către persoane autorizate. Operatorul trebuie să se identifice folosind un PIN sau un card RFID înainte de pornire.