Stivuitoare pentru culoare foarte înguste
Performanță mare de manipulare prin culoarele îngusteRapid și sigur prin depozitul cu culoare extrem de înguste
Randament mare și procese de manipulare deosebit de sigure în cele mai înguste spații – Linde Material Handling și-a proiectat în mod special stivuitoarele cu turelă și selectoarele de comenzi pe verticală, pentru a face față provocărilor culoarelor extrem de înguste. Aceasta include motoarele puternice de acționare și ridicare, cu care stivuitorul poate accelera și ridica în același timp, astfel încât poziția dorită pe raft să fie atinsă rapid.
În același timp, Linde System Control reglează viteza de ridicare și de rulare în funcție de greutatea sarcinii și astfel optimizează performanța în funcție de situația deplasării. Alte sisteme de asistență opționale de la Linde protejează împotriva accidentelor și ajută la navigarea rapidă prin zona de depozitare. Recuperarea energiei la frânare și la coborârea sarcinii economisește costurile cu energia și crește disponibilitatea. În funcție de model și configurație, capacitatea portantă este de până la 1,5 tone.
Performanță maximă în depozitul cu rafturi înalte
Stivuitoarele pentru culoare foarte înguste Linde permit o viteză excepțională de manipulare a sarcinii: cu o înălțime anticipată a raftului de șapte metri, stivuitorul prelucrează până la 30 de paleți pe oră – semnificativ mai mult decât stivuitoarele cu contragreutate sau cu catarg retractabil. Este important, printre altele, ca stivuitoarele să ruleze și să ridice în același timp. De exemplu, un palet poate fi mutat foarte rapid la înălțimi mari, în diagonală și la o viteză constant ridicată.
Mai multă productivitate obținută sistematic
Pentru a putea transporta cât mai multe mărfuri pe culoarul extrem de îngust, stivuitoarele pentru culoare foarte înguste Linde utilizează diferite sisteme de asistență și, opțional, sistemul Linde Warehouse Navigation. Acest sistem asistă operatorul și îi indică pe afișaj poziția exactă de stocare pentru un produs. El trebuie doar să activeze funcția de acționare pentru a ajunge la destinație cu precizie.
Sunt disponibile ca alternative, diverse mijloace de poziționare, de exemplu sisteme de camere video care simplifică manipularea la înălțimi mari sau ciclul automat al furcilor. În cadrul acestui proces, stivuitorul execută trei mișcări în mod automat la simpla apăsare a unui buton, atunci când un palet este scos de pe raft sau depozitat. Linde System Control recunoaște dacă există o sarcină pe furci și pornește automat ciclul de mișcare corespunzător.
Mai multă protecție pentru toată lumea
Culoarele foarte înguste sunt dificil de observat din stivuitor. Acesta este motivul pentru care stivuitoarele cu turelă Linde au numeroase elemente de securitate care reduc la minimum riscul de accidente pentru operator și ceilalți angajați. De exemplu, sistemul opțional Aisle Safety Assistant (ASA) declanșează comenzi de rulare specifice, astfel încât stivuitorul să se deplaseze mai încet pe pardoseli inegale sau să limiteze înălțimea maximă de ridicare, în cazul obstacolelor precum grinzile din plafon. Siguranța în exploatare este asigurată de faptul că operatorul trebuie să acționeze unitatea de operare cu ambele mâini și activând senzorul de pe scaun sau de pe podeaua cabinei, pentru a rula stivuitorul.
Un spațiu de muncă sănătos în stivuitor
Operatorul are un spațiu de muncă ergonomic în stivuitorul pentru culoare foarte înguste: toate dispozitivele de operare sunt proiectate ergonomic și sunt ușor de accesat, controlul realizându-se fără efort, cu ajutorul unor manete cu mai multe axe, fiind disponibil, deasemenea, și un spațiu suficient de depozitare. Toate acestea fac munca mai ușoară în cabina spațioasă. Diferite sisteme de oglinzi și camere video îmbunătățesc vizibilitatea circumferențială. Operatorul evită astfel mișcările care pot pune presiune asupra corpului.
Cum funcționează navigarea automată pe culoarul îngust?
Sistemul de management al depozitului clientului este întotdeauna punctul de plecare pentru transportul mărfurilor: sistemul central trimite datele țintă necesare receptorului montat pe stivuitor, prin intermediul unei rețele Wi-Fi. Stivuitorul își determină poziția curentă folosind transpondere RFID sau coduri de bare. În același timp, sistemul de măsurare a înălțimii de ridicare integrat în stivuitor oferă informații despre înălțimea curentă. Sistemul stivuitorului compară aceste informații cu harta stocată a depozitului. În acest fel, navigarea 3D devine foarte precisă. Operatorul acționează numai funcția de rulare.
De 5 ori mai multă performanță
Mai rapid
Stivuitoarele pentru culoare foarte înguste rulează și ridică în același timp. În plus, datorită construcției stabile a stivuitorului, viteza de rulare rămâne peste medie chiar și la înălțimi mari de ridicare.
Mai sigur
Sistemele inteligente de asistență previn accidentele cu persoane, coliziunile cu raftul sau obstacolele de pe pardoseli și din plafon. Randamentul crește în același timp.
Mai robust
Tehnologia robustă asigură costuri reduse de service și pentru ciclul de viață. Tehnicienii de service pot citi și verifica toate datele stivuitorului prin intermediul laptop-ului și a magistralei de conectare CAN bus.
Mai sănătos
Toate dispozitivele de operare sunt aranjate ergonomic și ușor de utilizat, iar scaunul poate fi reglat în mai multe moduri.
Mai previzibil
Cu utilizarea sistemului de management al flotei Linde connect: este posibilă și optimizarea întregului ciclu de utilizare a stivuitoarelor.
Mai durabil
Energia generată în timpul frânării și coborârii sarcinii este redirecționtă către baterie. Stivuitoarele pentru culoare foarte înguste sunt astfel utilizate mai mult timp.
Stivuitoare personalizate pentru culoare foarte înguste
Există o vastă selecție de module disponibile pentru stivuitoarele pentru culoare foarte înguste Linde – de exemplu, diferite motoare, baterii, șasiuri, cabine și catarge. Capacitatea portantă dorită, performanța de manipulare sau înălțimea de ridicare determină alegerea potrivită. Interiorul cabinei poate fi configurat de asemenea, conform cerințelor, cu zone de fixare obiecte detașabile, dispozitive de control și scaune alternative sau o cabină închisă pentru utilizarea în depozitele frigorifice. În final, clientul are la dispoziție o soluție adaptată pentru multe ore de funcționare.
În plus, o echipă de ingineri dezvoltă soluții specifice clienților pentru cerințele speciale de utilizare.