Avertizare timpurie

30 oct. 2019

Vesta de avertizare interactivă dezvoltată de Linde Material Handling

Acest nou produs conceput de Linde Material Handling protejează pietonii din depozite și spații de producție, avertizându-i din timp de apropierea stivuitoarelor. Articolul vestimentar inteligent cu funcții de avertizare tactilă, sonoră și vizibilă, este o dezvoltare suplimentară a sistemului Linde Sfatey Guard, ajutând la prevenirea coliziunilor dintre stivuitoare și pietoni, care știm că apar în mod frecvent.

Fiecare operator de logistică este familiarizat cu această situație: mergând pe un culoar de rafturi, îngândurat, uneori doar în ultimul moment este observat un stivuitor sau alte echipamente de depozitare aflate în imediata apropiere. Aceasta este o situație periculoasă care poate avea consecințe grave. Statisticile emise de asigurările germane pentru accidente sociale (DGUV) confirmă acest fapt: persoanele lovite, strivite sau chiar accidentate grav reprezintă între 40 și 50 la sută din totalul accidentelor înregistrare cu stivuitoare, în ultimii ani.

“Adesea, operatorii și pietonii sunt deosebit de neglijenți atunci când traficul este relativ ușor”, spune Benjamin Reis, Manager Vânzări sisteme de siguranță Linde Material Handling. Situațiile din mediul exterior pot reprezenta, de asemenea, pericole – mai ales atunci când se întunecă sau când există oameni care se deplasează înainte și înapoi printre stivuitoare, containere și mărfuri stivuite.Același lucru se aplică și depozitelor cu rafturi înalte, intrărilor în hale, colțurilor clădirilor și zonelor cu vizibilitate redusă. “În astfel de situații, este important ca pietonii și operatorii de stivuitoare să fie avertizați reciporc, în timp util.Cu vesta noastră de avertizare interactivă, acest lucru poate fi realizat extrem de eficient – cu mult înainte ca aceștia să ajungă reciproc în câmpul vizual”, spune expertul în siguranță Reis, descriind avantajele pentru siguranța operațională.

Interactive Warning Vest

Disponibilă acum, “Vesta de avertizare interactivă” de la Linde Material Handling oferă o protecție suplimentară în spațiile de depozitare.

Vesta se bazează pe sistemul de asistență Linde Safety Guard, care transmite într-un mod precis semnale radio în bandă foarte largă (UWB), chiar și prin pereți și uși. Acesta permite operatorilor de stivuitoare să vadă pe echipamentul lor din ce direcție se apropie una sau mai multe persoane. În același timp, pietonii pot vedea, simți și auzi dacă un stivuitor se apropie, prin intermediul unității lor portabile.

VESTA DE SIGURANȚĂ CU FUNCȚIE DE AVERTIZARE INTEGRATĂ

Odată cu integrarea într-o vestă de siguranță, certificată conform standardului de protecție de avertizare EN ISO 20471, unitatea portabilă de protecție Linde este acum optimizată. După cum afirmă Benjamin Reis: “Dacă ești echipat cu vesta, vei purta automat cu tine sistemul de asistență”. Vesta este prevăzută cu benzi LED în față și în spate, care sunt aprinse constant la 40% din puterea nominală, chiar și în condiții normale. Atunci când apare un pericol din partea unui stivuitor care se apropie, benzile LED trec în modul de aprindere intermitentă și își măresc luminozitatea la 200% din puterea nominală. “Acest lucru este greu de evitat și oferă o siguranță precisă”, afirmă Benjamin Reis.

Interactive Warning Vest

Avertizare timpurie – vedeți-o, auziți-o, simțiți-o: Vesta de avertizare interactivă de la Linde Material Handling avertizează pietonii că sunt în apropierea stivuitoarelor.

Purtarea vestei de avertizare interactivă Linde ajută deasemenea la asigurarea respectării consecvente a proceselor și a măsurilor de siguranță prevăzute, Reis explicând: “Dacă o persoană nu poartă vestă, acest lucru este imediat evident pentru toată lumea.” În opinia sa, acest dispozitiv de siguranță poate contribui, de asemenea, la consolidarea importanței securității ocupaționale și a sănătății din companie. “Nu în ultimul rând, este o dovadă de apreciere din partea celor responsabili de a-și păstra angajații și de a arăta faptul că protecția personalului este o prioritate ridicată”, crede expertul în siguranță. Acest produs inovativ a fost premiat în cadrul concursului Premiile DEKRA 2019, înainte de a fi lansat pe piață. DEKRA este o organizație de experți de top la nivel mondial, care acordă această distincție de mulți ani, în semn de recunoaștere a realizărilor de ultimă generație din domeniul siguranței.

Specialiștii din domeniul siguranței de la Linde Material Handling au conceput design-ul vestei până la ultimul detaliu. Prin amplasarea emițătorului în zona claviculei, vibrațiile emise de acesta sunt simțite cu ușurință, sunetul este aproape de ureche și nu există efecte de blocare a semnalelor radio. Purtând vesta pe tot parcursul anului, fie peste o geacă de iarnă, fie peste un tricou, senzorul este întotdeauna în același loc, ceea ce face percepția mai ușoară. Umiditatea nu este o problemă, datorită tensiunii joase, vesta putând fii utilizată indiferent de vreme. Unitatea powerbank este protejată și alimentează sistemul cu energie, cu până la 16 ore. Bateria poate fi înlocuită foarte ușor; un dispozitiv de încărcare este inclus la livrare. Vesta este disponibilă în șase dimensiuni și este astfel croită pentru a permite o libertate de mișcare suficientă.