Stivuitoare cu motor cu combustie internă de la Linde Material Handling, cu transmisie hidrostatică
Transmisia hidrostatică asigură un randament mai mare

Stivuitoare diesel

Precis și rapid

Procesele de manipulare rapidă sunt posibile numai dacă stivuitoarele au transmisie puternică și dispozitiv de control precise. Acest lucru economisește timp și crește randamentul. De zeci de ani, Linde Material Handling stabilește standardele pentru productivitate și economie în dezvoltarea de stivuitoare cu motor cu combustie internă.

Interacțiunea acționării directe hidrostatice, a controlului cu pedală dublă și a sistemului Linde Load Control, precum și ergonomia remarcabilă a stivuitoarelor Linde asigură pentru operator efectuarea tuturor mișcărilor de rulare și ridicare într-un mod precis și rapid, în orice situație. Datorită controlului și coordonării inteligente a motoarelor diesel, GPL și gaze naturale, există întotdeauna suficientă putere disponibilă.

Un alt principiu esențial de dezvoltare a stivuitoarelor Linde cu motor cu combustie internă este siguranța – aceasta include designul bine gândit. Toate componentele și piesele sunt deosebit de robuste, dar în același timp asigură o vizibilitate optimă. În plus, o varietate de sisteme mecanice și electrice îmbunătățesc siguranța activă și pasivă a motostivuitoarelor.

Gama diversificată de stivuitoare Linde cu motor cu combustie internă acoperă un interval de sarcini între 1,4 și 18 tone.

Focus: sistemul hidrostatic

În transmisia hidrostatică, motorul cu combustie internă acționează o pompă. Aceasta transferă puterea, cu ajutorul presiunii uleiului, printr-un circuit închis, la cele două motoare hidraulice din puntea motoare. Operatorul controlează cantitatea și direcția debitului de ulei – și, astfel, viteza și direcția de deplasare – folosind două pedale: controlul deplasării cu pedala dublă de la Linde. Direcția de deplasare a stivuitorului este schimbată prin simpla comutare a pedalelor. Acest aspect conduce la închiderea circuitului de ulei și încetinește stivuitorul, nefiind necesar un sistem distinct de frânare. Deasemenea nu este necesară existența ambreiajului și a cutiei de viteze. Transmisia hidrostatică Linde funcționează continuu, absolut uniform și lin. Stivuitoarele Linde cu motor cu combustie internă își datorează dexteritatea și eficiența acestui transfer de putere inovator.

Motor cu combustie internă al unui stivuitor Linde

Stivuitoare economice și robuste

Manipulare eficientă, scaune ergonomice, pachete extinse de siguranță – aceste orientări au modelat dezvoltarea celor mai noi generații de stivuitoare cu motor cu combustie internă. De aceea, de exemplu, motostivuitoarele au motoare deosebit de economice. În plus, stivuitoarele funcționează multe ore fără întreruperi, deoarece rareori trebuie verificate in service. Modulele de service ușor accesibile asigură procese rapide și simple de întreținere.

Mediu de lucru sănătos

Inginerii proiectează stivuitoarele în jurul operatorului, ergonomia fiind principiul de bază. Acest lucru este clar dacă ne uităm la cotierele reglabile și scaunele confortabile și ergonomice. Lagărele din cauciuc de pe punți, catarg și cilindrii de înclinare, precum și scaunele confortabile reduc vibrațiile transmise operatorului.

Linde Load Control combinat cu controlul deplasării cu pedala dublă este, de asemenea, important. În timpul operării funcțiilor de deplasare cu picioarele, operatorul controlează și funcțiile de ridicare cu vârful degetelor. Acest concept de operare reduce mișcările inutile, iar operatorii lucrează mai mult fără a obosi.

Deplasare în siguranță cu motostivuitorul

Mulți factori asigură protecția operatorului și a sarcinii pe toate stivuitoarele, printre aceștia numărându-se vizibilitatea deosebit de bună, sistemele de asistență și diverse elemente de protecție structurale – de la Linde Protector Frame pentru modelele de până la cinci tone, până la contragreutatea optimizata vizual pentru stivuitoarele grele. Stivuitoarele Linde cu motor cu combustie internă oferă un nivel ridicat de siguranță pentru operator și mediul înconjurător, în orice condiții de lucru.

Dezvoltare continuă

Îmbunătățirea constantă este o atitudine de bază la Linde Material Handling. De exemplu, transmisia hidrostatică a fost perfecționată continuu de-a lungul mai multor ani, îmbunătățind astfel în mod constant eficiența și ecologia stivuitorului cu motor cu combustie internă. Obiectivul este disponibilitatea ridicată, performanța peste medie și siguranța maximă.

Exemple excepționale de inovații Linde sunt sistemele de asistență precum Linde Safety Pilot, care cresc atât siguranța funcțională, cât și productivitatea. De exemplu, Linde Engine Protection System (LEPS) previne deteriorarea gravă a motorului. Sistemul monitorizează parametrii importanți ai motorului, cum ar fi nivelul uleiului sau presiunea uleiului și avertizează operatorul în caz de supraîncărcare. Dacă operatorul nu reacționează la semnale, LEPS permite numai deplasarea la o viteză foarte redusă.

Mai eficient

Cu transmisia hidrostatică și sistemul Linde Load Control, operatorul controlează toate funcțiile de deplasare și ale catargului în mod precis și rapid, în orice situație.

Mai sigur

O vizibilitate circumferențială și diverse sisteme de asistență asigură mai multă protecție în muncă, zi de zi.

Mai economic

Sistemul hidrostatic Linde funcționează fără cutie de viteze, ambreiaj, diferențial și frâne cu tambur. Unul dintre efectele acestora este consumul redus de combustibil și costurile reduse de întreținere.

Mai robust

Combinația dintre acționarea directă hidrostatică și motoarele robuste și-a dovedit și ea longevitatea, în special în utilizarea continuă, cu multe ore de funcționare. Multe componente nici nu necesită întreținere.

Mai confortabil

Dimensiunile și dotările cabinei se bazează pe standardele din producția auto – cele mai bune premise pentru un mediu de lucru rapid și relaxat.

Stivuitoare personalizate

Fiecare aplicație este diferită. De aceea, Linde oferă diferite modele și o varietate de opțiuni de dotări pentru fiecare serie, care sunt apoi implementate în producția normală de serie. În acest fel, fiecare stivuitor este adaptat la cerințele de utilizare specifice, iar clientul poate exploata pe deplin potențialul de performanță al stivuitorului.

Specialiștii din departamentul de vânzări se ocupă de cerințele clienților care nu pot fi acoperite de opțiunile disponibile în serie. Aceștia analizează cerința și dezvoltă o soluție personalizată pentru respectiva aplicație, împreună cu inginerii și departamentul de producție.

În plus, Linde echipează stivuitoarele aflate deja în utilizare cu multe opțiuni – de la încălzire și aer condiționat, până la sistemul integrat de translație laterală sau spoturi de lucru tip LED, disponibile ca soluții de modernizare. Stivuitoarele aflate deja în utilizare sunt astfel echipate la zi.